Povestea lui Dumnezeu, de Liliana Widocks

Image result for bench roses(Image from https://ashburnhamtherapy.org.uk)

 

Uneori gândurile mă dor atât de tare și-și răcnesc atât de sfâșietor rănile încât îmi prind oasele de răzătoarea neputinței și mă sfărâm în cărbune fără cenușă, doar cu dor de lumină. Și atunci pașii, lăsați la voia întâmplării, îmi caută un loc de odihnă. Uneori te poți odihni în celălalt, dar doar pentru o mână de secunde, fragilitatea conștiințelor nu ne e de mare ajutor. Trupul își găsește singur locul unde sufletul, aproape schingiuit de așteptare, își poate trage răsuflarea.

Bisericile nu-mi sunt întotdeauna la îndemână. Unele sunt mult prea aglomerate, oamenii își adună laolaltă gândurile, e gălăgie și de după lumânărar pândește un soi de disperare. Altele sunt goale, pline de bogății lumești, dar goale. Unele vorbesc încet, în șoaptă, în limbi pe care nu le înțeleg. Dar dacă pun mâna la gura nerăbdării și îmi aplec urechea pe înțelesul ecourilor, mângâierea lor vine către mine și le sunt recunoscătoare. Știu, fără să fie nevoie să mă mărturisesc, că îl caut pe Dumnezeu. Bisericile știu și ele, dar de cele mai multe ori nu-l găsesc acasă. Câteodată mi-e prea lene să escaladez gardurile. Casa lui Dumnezeu rămâne mereu fără porți, oamenii și le însușesc, fără scrupule.

Era demult, parcă am inventat între timp o eternitate. Măsuram în lung și-n lat coridoarele spitalului. Nu era niciun pericol de vreo boală majoră, doar îngrijorare în pragul unei mari bucurii. Fiul meu se grăbea să vină pe lume, zguduind un pic Turnul Babel al ființei mele. Toate femeile din neamul meu au îndurat nașteri mult prea aproape de drumul raiului, poveștile lor mi se înnodau de gânduri. Cu privirile aplecate, ținând aproape de pași, să nu se piardă, m-am lovit de un munte de infirmieră, una care părea să țină frica tuturor sub control.

– Capela e la capătul coridorului.

M-a bătut părintește pe umăr, dar atât de ferm încât am scăpat pe jos batista pe care o frământam în mâini. Mă trezisem. Femeia s-a rușinat de propria îndrăzneală, s-a aplecat și a ridicat batista, mi-a îndesat-o în buzunarul capotului, apoi a scos din propriul buzunar o ciocolată.

– E preferata mea, deși cred că ai face bine s-o păstrezi până după … până după … știi tu … și a început să râdă.

Am râs cu ea, apoi am sărutat-o pe obraz, înainte de a-mi găsi drumul.

Capela era o cameră aproape goală. Un pupitru își mijea ochii la vizitatori, lăsat să țină loc de preot. Câteva rânduri de scaune așteptau cuminți. Era pace, dar Dumnezeu nu era acolo. Peretele exterior era din sticlă și dădea într-un fel de grădină, două bănci și câteva tufe de trandafiri și iasomie. Un afiș tipărit în grabă invita la aer curat. Am ieșit, curioasă. M-am așezat pe una dintre bănci, căutându-mi locul, încă urmată de suspiciune. Acolo însă era Dumnezeu. Nici nu mai știu cine a spus primul cuvânt și nici cât timp a trecut. Când am ajuns înapoi în salon mă căutau pentru pregătirile preliminare. Fiul meu e lumina de care aveam atât de mare nevoie.

Valiza dracului în curtea săracului, Povestea valizei, de Liliana Widocks

Related image(Google search, ebay)

– Alo?

– Ce-ai, bre, de țâpi așa, vrei să-ți asfaltăm drumul până la Viena?

– Lasă vrăjeala! Tac-tu la telefon! Vezi că te calcă DNA-ul!

– Să vină luna viitoare, acum mă țân cu alta. Hahahaha

– În 15 minute ăia ajung acolo. N-am timp de glume! Strânge toate marafeturile, fă curat prin sertare, nu e vreme de dat foc, că iese fum, iar ăla, prostu, e dovadă de foc.

– 15 minute? Păi bine, măi tată, de ce nu sunași și matale de săptămâna trecută, să am timp să mă pregătesc?

– Ce vrei, bă, crezi că e ușor să conduci o țară? Oamenii te minte! Nici sursele nu mai sunt ce-au fost … Acolo, la DNA, sunt numai securiști. E statul paralel, băiete, fierul de călcat care de-abia așteaptă să ne îndrepte cămășile! Te las, că mai am și alte controale pe cap, te descurci tu cumva … Pa!

– Tată, tată! A închis … Ce dracu le zic ălora!

– Frumoaso, strânge tot ce ai prin sertare, și tu și fetele de la contabilitate: selfie-uri, propagandă, burtiere, că vine controlul peste noi! Acum!

– Unde le arunc, la gunoi? Toate pozele alea frumoase? Vai …

– Lasă, bre, că facem altele.

– Fetelor, ordin de la șefu cel mare, aruncați tot ce aveți prin sertare și nu e, oficial, pe placul șefului! A cui e valiza?

– Ăăăă … e a lui aia mică, să fie la îndemână când o anunță tăticu că trebuie să-l însoțească în delegație …

– Ce e înăuntru?

– Nu știm … (după un schimb de priviri) niște lenjerie. Din aia scumpă.

– Ce naiba facem cu ea, aș lua-o eu, dar mă bagă nenorociții la prostituție! Vin în control dușmanii poporului! Țață Floareo, da ce faci p-aici la ora asta?

– Ete, dau cu mătura, că se strică aspiratoru!

– Ia bagă mata chiloții ăștia în sacoșa cu care veniși de-acasă, că avem controale de la București și n-avem timp de pierdut.

– Ptiu, păcatili mele, dace să fac eu cu toate dantelile astea?

– Ia-le acasă că trec eu mai târziu să le cer înapoi! Hai, repede! Hai, fetelor, nu căscați gura, umpleți valiza!

– Ați terminat, frumoaso? Mașina DNA-ului e în parcare!

– Aoleu! Doamne, fă o minune și fă să dispară valiza asta! Promit să mă abțin de la adulter o săptămână!

– Doamne! Doamne!

– Aici, Petre!

(Iar e la păcănele, de când s-a umplut raiul de moaște deleagă și tot deleagă, iar el stă numai prin crâșme …)

– Doamne, e o fătucă pe fir, cere ajutor și promite un pic de frigiditate … De când cu încălzirea asta globală avem nevoie urgentă de o scădere a indicatorilor adulterini. Nu ne permitem să refuzăm așa ofertă.

– Trimite și tu niște îngerași …

– E treabă de James Bond, Doamne, îngerașii, deși le predic toată ziua, bat palma cu dracii de la prima bombonică.

– Trimite doi sfinți. Trage și tu la sorți, nu-mi trece prin cap niciun nume, d-apoi să-mi mai aduc aminte de vreun semn că ‘vrednic este!’!

– Mișule, ce naiba căutăm noi pe coclaurile astea, cu valiza-n spate, asta-i treabă de hamali, nu de șefi de departament! Aoleu, mă tem că trebuie să te părăsesc, alertă de la maman pe pager!

– Bine, măi Găbițule, pe tine toți te aleg să le împrăștii bârfele, rămâne pe mine să mă iau la trântă cu proștii! Și cu valiza ce fac?

– Dă-o dracului de valiză!

(Bine c-a plecat, ia să-l sun eu pe proprietar să cer o răscumpărare, că ne-a tăiat șefu diurnele și parcă aș rămâne peste noapte în București …)

– Am o valiză plină cu documente, dacă nu dai mata niște bani pe ele, dau alții!

– O secundă, vă rog, e nevastă-mea asta de va să fie pe linia fierbinte. Pui mic, verifică tu dacă mai ai la gât cheița aceea de la seiful de la bancă, da, aia pe care ți-a pus-o tati pe lănțișor de aur. Nu ai pierdut-o, cumva?

– Nu, tati! E tot acolo, mmm, abia aștept să deschizi ușița cu ea …

– Mai târziu, scumpete, acum am de rezolvat niște probleme de interes național. Dacă într-o zi CNP-ul meu ar dispărea, s-ar duce dracului toată inițiativa particulară a comisioanelor!

– Zău că mi-e dor de tine … și de partid.

– Măi șantajistule, nu-ți dau niciun ban. Ești de la statul paralel, nu-i așa? Dă-le la presă, ce, crezi că io nu pot să dau?!

– Ăsta-i nebun, ete, a izbit telefonul de ureche! Bă, da ce pute! Alo, drace, am o valiză cu niște documente! Ai pregătit deja un program artistic? Păi bine, măi prietene, eu cu cine și ce mai beau? Bine, bine, ne vedem la București … Bă, da ce pute! Pfui!

Niște pârțuri strică feng-shui-ul serii.

– Bre, țărane, dacă te țineai de serviciu nu te mai bătea vântul pe la șale … aveai toaletă lângă ușa de la bucătărie, nu în fundul curții … Îți spun pentru ultima dată, nu mai bea tot ajutorul de șomaj, dă ceva și la biserică, că de-aia îți trag inundațiile preșul de sub picioare! Vezi că-ți las o valiză cu documente, aici, în boscheții unor foști păpușoi, ia-o și du-te cu ea la presă! Jumătate de bani îi duci și-i lași în cutia milei, după ce iau și bugetarii trei sferturi îmi rămâne și mie ceva, de buzunar. Nu e cash, e MoneyHram, da mai bine decât deloc … Țărane, iei arheologia asupra ta, să nu-nceapă șefu să dea cu paru!

– De când cu alegerile astea democrate umblă morții dezlegați prin comună, unii îs atâta de nebuni că mi-i și frică să-i țiu de vorbă … Ete, bre, ăsta chiar și-o făcut valiza, unde o fi vrut să se ducă? Ia să vedem ce avem noi aicea … hai, dă-le dracu, numai hârtii! Ăia, prin filmele alea americane, găsesc valize pline cu bani, idioții ăștia, de pe-aci, pierd numai hârtie igienică! Zâsă nărodul să le dau la ziar … Mâine cumpăr o jumătate de crâșmă!

(Un fulger dă cu capul de prunul omului, și ăla ia foc!)

– Bine, bine, dau jumătate la biserică … da‘ de sufletu’ cui? De sufletu’ cui, mă???