Poveste cu o Eugenie, de Liliana Widocks

(Image from etimpu.com)

 

 

Eugenia e o biscuită crocantă la trup și mai ales subțire, cu cremă generoasă de cacao, ciocolătoasă și fină.

 

Cacaua îi dădea uneori palpitații, niște artificii stimulative, ea ar fi preferat o cremă la fel de fină dar de lămâie, dar rețetarele foloseau deja doar arome artificiale, fără niciun vino-ncoace. Nu înțelegea de ce, lămâile erau ieftine, ruda lor, vitamina C lupta cu ridurile și cu prostul gust. Se recomanda drept o Eugenie îndrăgostită de Eugenii, știind că oamenii sunt deschiși la ideea de dulce. În cursa pentru fericire devenise o Jeni, un alter ego intim, persuasiv. Se folosea de varianta coafată modern în momentele de tandrețe în compania bărbaților, a acelora care manifestau totuși intenția de a-i șlefui inelul, inel de care se ocupase singură, pentru că avea gusturi la bijuterii și nu lăsa latura estetică a parteneriatului la mâna hazardului. Temperamentul ușor coleric nu făcea însă deloc casă bună cu răbdarea cerută ofrandă pe altarul templului nehotărârii masculine. Cea mai neagră și mai înfiorătoare nehotărâre dintre toate, ucigașa euforiei satisfacției gratuite: a fi sau a nu fi însurat. Bărbații se însoară doar dacă sentimentele și exercițiile fizice lucrează în favoarea lor. Eugenia, pe de altă parte, era o fată de modă veche, care se îngrijise de propria zestre: lenjerii scumpe de pat, de cea mai bună calitate, tacâmuri argintate, câteva picturi moștenite de la o mătușă. Jeni fusese cea care optase pentru lenjerie de corp minimalistă, dar cu etichetă și fibră naturală. Și totuși ecuația refugiată într-un mister de gradul doi nu-și destăinuia, nici dată în judecată, necunoscuta. Necunoscutul, mai precis. Eugenia nu era frumoasă în sensul uzat al cuvântului, dar știa să se pună în valoare. Nu era nici deșteaptă, dar învățase să asculte și să țină minte.

Biata Eugenia, toate eforturile ei o transformaseră într-o fată și frumoasă, și deșteaptă și asta ruinase totul pentru Jeni …