(Picture from BarkPost)
Di când mă știu tata o țânut în curti câni. Cânili o murit de bătrâneți, tata di ceva la plămâni. Am luat un câni di pi stradă, tătă lumea sî plângi cî di aciia n-ari nimenea grijă. Mama s-o mutat mai dimult la bunica, aveu opt câni șî vreo șăsî mâțe, nici poștașu‘ nu trece‘ di poartă, li arunca pensia pisti gard.
Di vecini îi avem pi cii mai buni prieteni ai mei, ni știem di la prima împărtășanie. Tăti erau pi undi trebuieu, numa‘ casa me‘ era la mijloc. Da‘ aveu ii șî pentru mini. Io mă discurcam, mă țâne‘ grădina, avem din belșug: cinșpi rânduri di barabuli, roșii, castraveți, șăpti rânduri di păpușoi, albitură, ceva morcovi șî un rând di ceapă. Pisti gard barabulili trăgeu la juma di kil, păpușoiu‘ sî băte‘ pi umăr cu grajdu‘, di zarzavaturi nu mai zâc … Nu-ș ci făceu da‘ îi bănuiem di irigații! Trăiem ghini, când la pretini li mergi ghini șî țâie îți mergi ghini, îi ca un fel di molipsală. Horem, bem, împărțam mâncarea frățăști. Soarili ni încălză pi tăți. Îmi era ghini, niciodată nu mă gândisăm sî mă așăz mai cumsâcadi, pi altundeva, nu gândem dicât la zâua împărțâtă pi din trii.
N-o trecut nici anu‘ când pi Vasâli l-o ales primar. Șî di-atuncea n-o mai avut timp di prostii. Hârtiile cu ștampilă îs treabă serioasă. Da‘ barabulili îi trăgeu tot la kil, roșiile la un sfert șî di păpușoi nu-l mai interesa, îl dăde‘ la găini, cî apucasă sî dischidă o brutărie în sat. Pâni, nu glumă!
Apoi ni-o murit cânili. Am crezut cî s-o întors tata după iel, da‘ nu, ni-l otrăvisă cineva! Tre‘ sî și fost unu‘ cu inima putridă! L-am bănuit pi Vasâli, cî amu‘ nu sî mai treză la șăsî, ca noi, prostimea, ci numa‘ di la opt în sus șî cânili, un tolomac, băte‘ cu noaptea-n cap sî-i dau gios lanțu‘ sau macar niști oasi. Da‘ di ci o trebuit să ni-l omoari? Nu mure‘ dacî mă lasa sî-i pun botniță, macar câtiva ceasuri … Nu pute‘ sî fie dicât Vasâli, bată-l vina! Nu m-am suparat pre‘ tari, poati sufere‘ di boala ceea ră, stres. Ni-am luat alt câni, era plină strada! O mașână di la oraș râsturna tot câti-o haită.
N-o trecut anu‘ șî ni l-o otrăvit șî pi ceala nou! Șî tot așa, unu‘ după altu‘ … vro cinci … Atuncea chiar cî m-am suparat!
Nihai, aistalalt pretin, sî săturasă sî mă tot agiuti sî-i îngrop. Șî mă rugam:
– Doamni, nu-i mai da sarmali,
dă-i numa‘ dureri di șali,
șî în loc di răcituri
bubi dulci șî bătături!
Bre, șî drăcia dracului, tăt chica pi ghietu‘ Nihai! I-o luat vântu‘ juma‘ di acoperiș di pi casă, i-o pus gios gardu‘, iară gândacii americani i-o mâncat tăti barabulili. Îi tot dădem di la mini, cî parcă ni sî vide musca di pi căciulă …
M-am dus la popa, sî-i spun ce-am pățât. I-am plătit slujba, cî nici Dumnezău nu mai tunî șî fulgeră pi gratis. S-o rugat șî popa:
– Doamni, dacă crezi cî-i drept,
nu-i puni mânili pi chept,
da‘ dă-i di lucru șî azi, șî mâni,
dă-i ci i-o dat el la câni!
Acuma nici Dumnezău nu mai iera așa tânăr șî cu atâtea Sfinte câti tot trimitem, nu pre‘ vroie sî sî arati cu ochelari … Șî-i tot dăde‘ ghetului Nihai, di nu mai pute‘ saracu‘ sî înțăleagă!
M-am dus iar la popa, după ci i-o murit șî ultima oaie, șî l-am plătit sî nu sî mai roagi. După criza asta di la bugetu‘ planetar, tre‘ sî plătești șî când îți dă cu gaură!
Am început sî lucru șî pentru Nihai, nu-mi era la îndemână sî-l văd așa suparat. I-am dat tăt ci mai avem prin grădină. Digeaba! Cum li trecem gardu‘, cum li love‘ putregaiu‘! Îmi pierdusăm șî hodina … Nu mai știem ci sî fac! Șî cum stătem io așa, într-o joi, pi întuneric, numa‘ ci-l văd pi Nihai dând di mâncari la câni șî cânili, ca un prost, o dat tăt pi gât șî o chicat lat!
Acuma stau la bloc, nu mai am trebuință di câni. Am vândut casa. Preteni nu mai am, da‘ ni-am luat un șobolan din aciia roz di aleargă ca nebunii pi-o roată. Pi-aista îl otrăvesc când vreu ieu, șî numa‘ dacă vreu!
Varianta audio: https://www.youtube.com/watch?v=VPtgg39-Pzc&t=27s
